Domnul Costel are șaizeci și opt de ani, o pensie decentă și o hotărâre pe care a amânat-o trei ierni: să refacă bucătăria și baia din apartamentul în care locuiește de la începutul anilor nouăzeci. Devizul e pe masă, meșterul a promis că începe luni, iar întrebarea care îl frământă nu ține de gresie, ci de ceva mai banal. Unde mănâncă el, cu soția, cele trei sau patru săptămâni cât aragazul stă pe palier? Cine a trecut printr-o renovare știe că mesele sunt jumătate din problemă. De aceea merită o listă scurtă, făcută înainte să se dea primul ciocan.
Întâi socoteala, apoi oala
Primul pas nu are nimic de-a face cu restaurantele. Se așază pe o foaie cât costă, în mod real, o zi de mâncare gătită acasă: pâine, lactate, carne sau pește, legume, ceva dulce. Pentru doi oameni, cifra iese de obicei mai mică decât ne imaginăm și tocmai asta ajută. Când știi de la ce pornești, poți hotărî cât ești dispus să adaugi pe durata lucrărilor.
Pensionarii activi au un avantaj pe care tinerii îl au rar: timp. Nu sunt obligați să mănânce în pauza de prânz, la ora la care toate localurile sunt pline și prețurile urcă. Pot alege ora unsprezece și jumătate sau trei după-amiaza, când salonul e liniștit și chelnerul nu se uită la ceas.
Stabiliți apoi un plafon pe săptămână, nu pe zi. O masă mai scumpă într-o zi de sâmbătă se echilibrează cu două mese simple în mijlocul săptămânii. Pe foaia aceea scrieți și ce nu faceți: nu comandați desert la fiecare ieșire, nu luați băutura de la meniu dacă aveți apă în rucsac. Sunt mărunțișuri, dar la trei săptămâni de șantier se adună într-o sumă care chiar contează în decizia mare pe care tocmai ați luat-o.
Un detaliu pe care îl uităm des: și apa, cafeaua și pâinea cumpărată pe fugă se adună. Țineți un carnețel în buzunar și notați seara, în două minute, tot ce ați dat pe mâncare în ziua respectivă. Nu e o disciplină militărească, ci o oglindă. După prima săptămână veți ști dacă plafonul a fost realist sau dacă trebuie ajustat, iar ajustarea făcută din mers doare mai puțin decât o surpriză la sfârșitul lunii.
Cine rămâne acasă și cine iese
Înainte de a face lista de locuri, hotărâți cât timp stați efectiv în apartament. Unele lucrări, cum ar fi demolarea și zugrăvitul, fac aerul irespirabil, iar altele, ca montajul mobilei, sunt tăcute și curate. În zilele grele, ieșirea din casă nu e un moft, ci o necesitate: praful de gips nu face casă bună cu nimeni, indiferent de vârstă.
Vorbiți cu meșterul despre calendar. Cereți-i să vă spună, în linii mari, ce zile sunt cele mai zgomotoase și ce zile bucătăria e măcar parțial utilizabilă. Un cuptor cu microunde pus într-un colț al sufrageriei și un fierbător electric acoperă micul dejun și o cană de ceai, ceea ce taie din cheltuieli exact cât trebuie.
Pentru restul meselor, gândiți-vă la ieșirile în oraș ca la o mică plimbare zilnică, nu ca la o corvoadă. Mersul pe jos până la locul unde luați masa face bine genunchilor și moralului. Dacă locuiți într-un oraș mare, alegeți două sau trei zone diferite, ca să nu ajungeți să mâncați opt zile la rând în același loc doar de comoditate. O variație mică schimbă mult starea de spirit într-o perioadă în care casa arată ca un depozit.
Mai gândiți-vă și la lucrurile care nu se văd pe deviz. Cutiile cu veselă, tigăile și borcanele trebuie mutate într-un loc ferit, altfel vor ajunge pline de praf. Dacă lăsați la îndemână doar două farfurii, două căni și tacâmurile esențiale, scăpați de spălatul unei grămezi de vase într-o chiuvetă mutată prin baie. Simplitatea aceasta face ca zilele de acasă să fie suportabile și nu vă obligă să fugiți la restaurant din disperare.
Piața și strada, mai aproape decât crezi
Prima zonă care merită pusă pe listă e cea a piețelor și a micilor tarabe de mâncare caldă. Un langoș, o ciorbă de burtă luată de la un punct fix sau o porție de mici cu muștar nu sunt mese de gală, dar sunt gustoase, rapide și ieftine. Pentru cine vrea să înțeleagă ce se găsește de obicei într-o asemenea ofertă, este utilă secțiunea despre mâncare de stradă și piețe locale, cu idei pe care le poți adapta orașului tău.
Merg bine și cantinele de cartier, dacă mai există una lângă voi, și micile bufete care servesc meniul zilei. Întrebați mereu ce e proaspăt astăzi și ce a rămas de ieri; oamenii sunt, de regulă, sinceri când li se pune întrebarea politicos. Un meniu de prânz de felul acesta ține loc de masă principală și vă lasă seara liberă pentru o supă simplă, făcută pe un singur ochi de aragaz.
Țineți totuși cont de condițiile practice. Dacă aveți nevoie de scaune cu spătar sau de un loc ferit de curent, mergeți o dată în recunoaștere fără să comandați nimic. Vă ia zece minute și vă scutește de o masă proastă. În plus, vă ajută să aflați dacă locul are toaletă accesibilă, un detaliu pe care îl apreciază mai ales cei care nu mai au răbdarea de odinioară pentru improvizații.
Un obicei bun: luați o pungă de fructe sau de nuci de la piață și țineți-o în geantă. Dacă vă prinde foamea între două comenzi, nu mai ajungeți la covrigul de la colț, care nu e nici ieftin, nici sățios. Fructele se mănâncă pe bancă, într-un parc, și fac dintr-o așteptare plictisitoare o mică pauză plăcută.
Ce faci cu o masă mai ceremonioasă
Într-o lună de șantier vine și ziua în care oamenii obosesc de colb și de provizorat și simt nevoia unei mese adevărate, cu față de masă și farfurii care nu sunt din plastic. Acesta e momentul pentru un restaurant propriu-zis. Nu trebuie să fie scump, ci doar așezat, cu servire la masă și cu un meniu care nu te obligă să alegi între patruzeci de variante.
Dacă n-ați mâncat niciodată într-un restaurant cu bucătărie din alt colț al lumii, o zi ca asta poate fi o ocazie bună de încercare. Un sfat practic e să citiți înainte despre ce se comandă la prima vizită. De pildă, materialul despre ce să comanzi prima dată la un restaurant thailandez explică echilibrul gusturilor și felul în care poți cere o mâncare mai puțin iute, lucru bun de știut dacă stomacul nu mai suportă ardeiul cu aceeași ușurință ca acum treizeci de ani.
Spuneți direct la comandă ce nu vă priește: fără picant, fără prea mult ulei, porție mică. Oricât ar părea de stânjenitor la început, personalul vede zilnic asemenea cereri. Iar dacă vă place, notați numele preparatului pe telefon sau pe un bilețel, ca să-l puteți comanda din nou fără să vă mai străduiți să-i pronunțați numele.
Dacă mergeți în doi, comandați câte un fel principal și împărțiți o garnitură sau o supă. Porțiile din restaurante sunt adesea mai mari decât are nevoie un om care nu mai muncește la fel de fizic, iar risipa se plătește exact ca mâncarea mâncată. Nimeni nu vă va judeca pentru un asemenea gest, iar nota rămâne în limitele planului de la început.
Lista scurtă, scrisă de mână
Toată strategia încape pe o singură pagină. Sus scrieți plafonul pe săptămână. Dedesubt trei locuri pentru mese rapide, două pentru mese așezate și unul de rezervă, pentru zilele când ploaia vă strică planurile. Lângă fiecare notați orele la care e liniște, programul și ce vi s-a părut bun, ca să nu trebuiască să vă amintiți peste două săptămâni.
Mai adăugați o rubrică pentru termosul cu supă. Dacă soția sau soțul are chef să gătească în weekend la o prietenă sau la o rudă cu bucătărie funcțională, o oală mare de ciorbă se împarte în porții și se duce acasă. Nimeni nu se supără când i se cere o asemenea favoare, mai ales dacă promiți să-i duci o prăjitură.
Nu uitați de partea socială. Mesele în oraș sunt și un motiv să vă vedeți cu foștii colegi sau cu vecinii dintr-un cartier mai îndepărtat. O renovare lungă devine mai ușor de dus când se lasă cu povești, nu doar cu cheltuieli, iar listă sau nu, tocmai asta le dă gust zilelor acelea.
Păstrați lista la vedere, lipită cu un magnet pe ușa frigiderului sau chiar pe paletul de gresie rămas în hol. Dacă o aveți mereu în față, nu mai improvizați la ora la care foamea alege în locul vostru. Iar dacă unul dintre voi se simte rău într-o zi, schimbați planul fără mustrări de conștiință: tocmai pentru asta ați scris și un loc de rezervă.
Ce reții când iese ultimul muncitor
Când lucrările se termină, nu aruncați foaia. Treceți pe ea cât ați cheltuit în realitate și comparați cu plafonul de la început. Veți vedea că o parte din fiecare masă a fost, de fapt, un obicei pe care puteți să-l păstrați: plimbarea până la piață, prânzul la ora liniștită, comanda fără picant.
Mâine, dacă tot stați în dubii, faceți doar atât: scrieți suma pe care o cheltuiți acum pe mâncare într-o săptămână obișnuită, alegeți un loc din vecinătate și mergeți să-l vedeți, fără să comandați încă. O decizie mare se pregătește din pași mici, iar aceștia sunt printre cei mai simpli.
